#ShortNotice Lipsa relațiilor intime între soți nu poate conduce la divorț
Teza premisă:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că refuzul întreținerii relațiilor intime între soți nu poate conduce la pronunțarea divorțului din culpa soțului care refuză relațiile intime.
În acest sens, CEDO a reținut că pronunțarea divorțului de către instanța națională pe motiv că reclamanta a încetat orice relații intime cu soțul ei a constituit o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private, a libertății sale sexuale și a dreptului său de a dispune de propriul corp.
Scurtă prezentare a situației în fapt
În data de 23 ianuarie 2025 Curtea Europeană a constatat în cauza H.W. contra Franței încălcarea articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie.
Codul civil român prevede faptul că divorțul poate avea loc în măsura în care, din motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, situație în care divorțul se poate pronunța din culpa unuia dintre soți, dacă instanța stabilește culpa acestuia în destrămarea căsătoriei.
În ceea ce privește cauza H.W. contra Franței, Curtea a reținut că divorțul dintre părți a fost pronunțat în temeiul dispozițiilor din Codul civil francez care prevăd că divorțul poate fi pronunțat din culpă atunci când faptele care constituie o încălcare gravă sau repetată a obligațiilor căsătoriei sunt imputabile unuia dintre soți și fac intolerabilă continuarea conviețuirii.
În acest sens, Curtea a constatat că legislația națională franceză nu prevede faptul că refuzul soțului de a avea relații sexuale cu celălalt soț, constituie încălcarea obligațiilor căsătoriei. Astfel, CEDO a reținută că este lăsat la latitudinea instanțelor naționale să stabilească dacă refuzul soțului este suficient pentru a caracteriza o încălcare gravă sau repetată a îndatoririlor și obligațiilor căsătoriei, fiind necesar a se analiza circumstanțele mariajului, precum vârsta, starea de sănătate, caracterul abuziv sau violent al soțului, care pot fi de natură să justifice neîndeplinirea obligației conjugale.
Analiza Curții Europene a Drepturilor Omului
Noțiunea de viață privată în sensul articolului 8 din Convenție[1] este o noțiune largă ce garantează printre altele libertatea sexuală și dreptul de a dispune de propriul corp. Respectarea autonomiei personale este un principiu important care stă la baza interpretării garanțiilor prevăzute de articolul 8.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat dacă instanțele naționale au asigurat un just echilibru între interesele individuale ale părților, respectiv, libertatea sexuală a soției și dreptul soțului său de a înceta legătura matrimonială în cazul în care consideră că abstinența sexuală face intolerabilă continuarea căsătoriei.
Potrivit considerentelor Curții, pronunțarea divorțului din vina exclusivă a soției care a refuzat acte sexuale nu s-a întemeiat pe motive relevante și suficiente iar instanțele naționale nu au reușit să găsească un just echilibru între interesele concurente, aducând astfel atingere articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului nu este obligatorie pentru instanțele de judecată din România, însă hotărârea va putea fi invocată cu titlu de jurisprudență relevantă în cadrul litigiilor de familie.
Decizia integrală este disponibilă pe site-ul Curții Europene a Drepturilor Omului, exclusiv în lb. franceză. [2]
[1] A se vedea dispozițiile art 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora:
„1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
- Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
[2] A se vedea decizia integrală https://hudoc.echr.coe.int/#{%22languageisocode%22:[%22FRE%22],%22appno%22:[%2213805/21%22],%22documentcollectionid2%22:[%22CHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-240199%22]}