Mandatul și onorariul practicianului în insolvență

Teza premisă: Mandatul practicianului în insolvență respectă în esență dispozițiile dreptului comun cu particularitățile date de legea specială. Însărcinarea practicianului cu atribuțiile unei proceduri de insolvență are la bază hotărârea adunării creditorilor, prin care aceștia din urmă numesc practicianul în insolvență și îi stabilesc remunerația.

1. Validitatea numirii practicianului și a onorariului acestuia sunt condiționate de hotărârea adunării creditorilor și confirmarea de către judecătorul – sindic[1], mandatul practicianului în insolvență preluând astfel din particularitățile unui contract solemn.
2. Totodată, mandatul naște obligații în sarcina ambelor părți și are un caracter intuitu personae, creditorii desemnând administratorul/lichidatorul judiciar în considerarea acestei persoane, astfel încât practicianul nu își poate substitui o altă persoană pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite decât cu acordul expres al creditorilor, dat în aceeași formă ca desemnarea inițială.
3. În contextul procedurii insolvenței, atribuțiile judecătorului sindic cu privire la mandatul practicianului sunt limitate la deschiderea procedurii și în situațiile în care apar neînțelegeri între creditori și practician.
4. Astfel, în orice stadiu al procedurii de insolvență, judecătorul sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice. Totodată, în orice moment al procedurii, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive bine justificate, judecătorul-sindic poate încuviința înlocuirea acestuia.[2]
5. În ceea ce privește caracterul oneros al mandatului practicianului în insolvență, dreptul la o remunerație – onorariu în schimbul exercitării atribuțiilor sale în procedura insolvenței este reglementat prin lege.[3]
6. Plata onorariului ca obligație corelativă a îndeplinirii atribuțiilor în procedura insolvenței nu este în sarcina celui care îi stabilește cuantumul, respectiv în sarcina creditorilor, ci în sarcina unei terțe persoane, respectiv a debitorului[4] ori în situația în care debitorul nu deține active, onorariul se va achita din fondul de lichidare.[5]
7. În general, onorariul practicianului în insolvență este o chestiune de negociere[6] între acesta și creditorii procedurii, ținându-se cont de libera concurență, complexitatea cauzei și de costurile pe care practicianul le previzionează în gestionarea procedurii.
8. Stabilirea onorariului practicianului se face prin hotărârea adunării creditorilor, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot ori prin decizia creditorului majoritar.[7]
9. În situația în care pe parcursul exercitării mandatului apare necesitatea modificării condițiilor negociate inițial cu creditorii, onorariul se poate modifica pe parcursul procedurii în aceleași condiții în care a fost stabilit inițial, respectiv prin hotărâre a adunării creditorilor sau prin decizie a creditorului majoritar.[8]
10. La stabilirea nivelului onorariului se au în vedere următorii factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse: numărul de salariați ai debitorului; riscul privind conflictele de muncă; cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor; valoarea creanțelor, numărul debitorilor; numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât; valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor; nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare.[9]
11. Astfel, dreptul practicienilor în insolvență la plata unui onorariu pentru activitatea desfășurată este unul prevăzut de lege și constă în contraprestația serviciilor profesionale desfășurate în dosarele de insolvență în care sunt numiți în calitate de administratori judiciari/lichidatori judiciari.
12. În ceea ce privește dispozițiile ce prevăd modalitatea de stabilire a onorariului, respectiv art. 57 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (denumită în continuare „Legea nr. 85/2014”), într-o decizie recentă a Curții Constituționale a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile în cauză sunt constituționale în raport cu criticile formulate.[10]
13. În invocarea excepției de neconstituționalitate, debitorul a susținut faptul că normele criticate permit stabilirea în mod arbitrar a onorariului administratorului judiciar, în detrimentul celorlalți creditori și al societății debitoare, indiferent de complexitatea cauzei și de munca prestată de administratorul judiciar, fiind astfel contrare principiului legalității.
14. Totodată, se susține faptul că în situația în care onorariul practicianului în insolvență urmează să fie achitat din averea societății debitoare, dispozițiile legale nu conțin în mod expres criterii obiective ce trebuie avute în vedere la stabilirea onorariului, aspect ce ar conduce la neconstituționalitatea normelor criticate, în raport cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.
15. Din perspectiva Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile art. 57 alin. (2) fiind constituționale, raportat la criticile formulate.
16. Considerentele principale ale Curții Constituționale în decizia dată sunt următoarele:

(i)             prevederile criticate sunt în consonanță cu principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, deoarece își găsesc concretețea în coroborare cu întreg ansamblul legislativ în materie, și prin urmare, la negocierea și stabilirea onorariului în discuție trebuie avute în vedere anumite aspecte care să reflecte gradul de complexitate a activității depuse de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;

(ii)            în materia insolvenței, legiuitorul a luat în considerare criteriul valorii creanțelor, în virtutea naturii speciale a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, astfel că nu se poate reține pretinsa încălcare a principiului legalității;

(iii)          existența mecanismelor legale prin care decizia creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor și hotărârile adunării creditorilor de desemnare a persoanelor în discuție și de stabilire a onorariului pot fi contestate la judecătorul – sindic, pentru motive de nelegalitate, iar activitatea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar poate fi supusă controlului judecătorului – sindic, astfel că există acces liber la justiție;

(iv)           în contextul prezentat anterior, subiecții îndrituiți cu calitate procesuală în procedura insolvenței pot face cererile și apărările pe care le consideră necesare, în condițiile legii, aspect ce se circumscrie dreptului la un proces echitabil.

Concluzii:

Interpretarea mandatului practicianului în insolvență se face în baza dispozițiilor legale de drept comun coroborate cu dispozițiile legilor speciale și are la bază hotărârea adunării creditorilor, prin care numesc practicianul în insolvență și îi stabilesc remunerația.

În privința onorariului practicianului în insolvență, dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul unei juste retribuiri a muncii depuse de practicianul desemnat pentru gestionarea procedurii, stabilindu-se printr-o decizie recentă a Curții Constituționale faptul că onorariul administratorului judiciar nu e stabilit în mod arbitrar în cazul în care e plătit din disponibilitățile debitorului.

[1] A se vedea art 45 alin. e) din Legea 85/2014

[2] A se vedea art. 57 alin. (4) – (6) din Legea nr. 85/2014

[3] A se vedea art. 38 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 86 din 08.11.2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență

[4] A se vedea art. 39 alin. (1) din Legea 85/2014

[5] A se vedea art 39 alin. (4) din Legea 85/2014

[6] A se vedea art. 1182 din Codul civil

[7] A se vedea art. 57 alin. (2) coroborat cu alin. (3)

[8] A se vedea art. 1243 Cod civil

[9] A se vedea art. 38 din Ordonanța de urgență nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență

[10] A se vedea Decizia nr. 159/2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență