Cererea de deschidere a procedurii secundare de insolvență împotriva unei sucursale din România

Teza premisă: În privința cererii de deschidere a procedurii secundare de insolvență a unei sucursale a debitoarei, în cadrul jurisprudenței naționale nu există o aplicare unitară, astfel încât pe de-o parte unele instanțe judecătorești au hotărât faptul că procedura secundară nu poate fi deschisă împotriva unei sucursale a societății mame având în vedere faptul că sucursala nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu, iar pe de altă parte instanțele au decis și faptul că este admisibilă deschiderea procedurii insolvenței împotriva unei sucursale a societății mame având în vedere faptul că în dispozițiile Regulamentului nu se impun alte condiții în-afara existenței unui sediu.

1. Deschiderea procedurii secundare potrivit Regulamentul (UE) nr. 848/2015 privind procedurile de insolvență

Normele de drept internațional privat în materia insolvenței aplicabile pe teritoriul României sunt prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (denumită în continuare „Legea nr. 85/2014” sau „Legea insolvenței”) și de Regulamentul (UE) nr. 848/2015 privind procedurile de insolvență (denumit în continuare „Regulamentul”).

Conform Regulamentului, procedura secundară poate fi deschisă în statul membru în care debitorul are un sediu, dacă a fost deschisă o procedură principală.

Termenul sediu este definit ca orice loc în care debitorul desfășoară sau a efectuat o perioada de 3 luni anterioară formulării cererii de deschidere a procedurii principale de insolvență, „în mod netranzitoriu, o activitate economică care presupune mijloace umane și active”.

Persoana îndreptățită să solicite deschiderea unei astfel de proceduri poate fi practicianul în insolvența din acțiunea principală sau orice altă persoană sau autoritate împuternicită să solicite deschiderea unei proceduri de insolvență în temeiul legislației statului membru pe teritoriul căruia este deschisă procedura secundară solicitată, în vederea protejării intereselor colective.

Legea aplicabilă este legea statului în care se deschide procedura secundară, iar efectele procedurilor secundare se limitează la bunurile situate în statul membru respectiv.

2. Deschiderea procedurii de insolvență îndreptată împotriva unei debitoare – sucursală a societății mame cu sediul social înregistrat într-un stat membru

Cererea de deschidere a procedurii de insolvență cu element de extraneitate se întemeiază pe dispozițiile prevăzute în Regulament care nu fac nicio referire la cerința unei personalități juridice independente.

Din definiția existentă în Regulament rezultă că desfășurarea unei activități economice este strâns legată de existența unor resurse umane, fiind necesare un minim de organizare și o anumită stabilitate.

Astfel, în interpretarea în care noțiunea de sediu nu include locul de derulare al operațiunilor unei societăți debitoare de pe teritoriul unui alt stat membru sub formă de sucursală, interesele locale ale creditorilor stabiliți în respectivul stat membru nu ar beneficia de protecția prevăzută de Regulament sub forma deschiderii unei proceduri secundare în respectivul stat membru.[1]

Cu toate acestea, legea aplicabilă procedurii secundare de insolvență este cea a statului membru pe teritoriul căruia se deschide procedura secundară, în cauză dispozițiile Legii nr. 85/2014 și ale Codului de procedură civilă.

Potrivit legislației naționale, o sucursală reprezintă un dezmembrământ al unei persoane juridice, care nu are personalitate juridică și nu are un patrimoniu propriu.

Sucursala face parte din structura organică a societății primare fondatoare, singura care deține calitatea de subiect de drept, analizându-se ca un dezmembrământ, o modalitate de descentralizare a activității societății mame care o patronează. [2]

Concluzii:

În vederea deschiderii procedurii secundare de insolvență împotriva unei societăți ce are centrul de interese într-un stat membru UE și o sucursală în România, este necesar să se formuleze cererea de către creditorii români în contradictoriu cu societatea ce are sediul principal în statul membru U.E. unde are centrul de interese.

Astfel, prin aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 din Regulament[3], prin practicienii desemnați, se va cita societatea debitoare la sediul principal din statul membru UE, și la sediul sucursalei din România.[4]

[1] A se vedea sentința civilă nr. 3516 din 06.06.2019 a Tribunalului București

[2] A se vedea Sentința din 22.12.2022 a Tribunalului București

[3] A se vedea art. 38 alin. 1 din Regulamentul nr. 848/2015, „O instanță sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri de insolvență notifică acest lucru de îndată practicianului în insolvență sau debitorului în posesia din procedura principală de insolvență și îi oferă posibilitatea de a fi audiat cu privire la cerere.”

[4] A se vedea Încheierea civilă din 07.03.2023 a Tribunalului specializat Cluj