CÂND EXCEPȚIA DEVINE REGULĂ: UNIREA EXCEPȚIILOR CU FONDUL CAUZEI ÎN LITIGIILE CIVILE

Abstract: În practica instanțelor de judecată, regula soluționării separate a excepțiilor a fost răsturnată – fiind înlocuită chiar de către excepția sa, respectiv unirea excepțiilor cu fondul cauzei, în litigiile civile devenind un automatism prejudiciabil, care în mod paradoxal conduce la încărcarea instanțelor civile și la prelungirea duratei de soluționare a cauzelor.

Soluționarea excepțiilor în conformitate cu exigențele legii reprezintă o garanție a eficienței activității judiciare și a respectării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil. Prin acest mecanism, pe de o parte, instanțele de judecată evită administrarea inutilă a unor mijloace de probă complexe și soluționarea pe fond a unor acțiuni judiciare neconforme, iar pe de altă parte, justițiabilii își diminuează valoarea cheltuielilor de judecată fiind totodată diminuată și durata procesului prin evitarea administrării unui probatoriu care, prin efectul admiterii excepției, s-ar dovedi lipsit de utilitate.

Ipoteză: Într-un litigiu civil s-a dispus din oficiu unirea cu fondul cauzei a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, deși soluționarea excepției nu impunea administrarea altor mijloace de probă decât înscrisurile deja existente la dosar, din care rezulta în mod evident neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamant. Cu toate acestea, instanța a procedat la încuviințarea unui probatoriu complex pe fondul cauzei, unirea excepției determinând prelungirea nejustificată a procesului, cu consecința suportării de către pârâți a unor cheltuieli de judecată suplimentare.

1. La împlinirea a 18 ani de la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 782/2008, practica judiciară încă se confruntă cu încălcarea regulii privind soluționarea prioritară și separată a excepţiilor, deși prin Decizia general obligatorie Curtea a reținut că „regula o constituie soluţionarea separată a excepţiilor, prevederile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă (n. prevederile art. 248 alin. (4) din Codul de procedură civilă) instituind o derogare, care este de strictă interpretare şi aplicare. De aceea, dacă instanţa a unit excepţia cu fondul, întrucât era necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, prin dispozitivul hotărârii se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei, motivând soluţia în considerentele acesteia.”
2. Practica instanțelor de judecată abundă de soluții de unire a excepțiilor cu fondul cauzei, în vreme ce practica Curții Europene a Drepturilor Omului se conturează în sensul verificării stricte a condițiilor de admisibilitate, înregistrându-se un procent mai mare de 95% de cereri nesoluționate pe fondul cauzei (cu titlu de exemplu – a se vedea anul 2020, din cele 39.190 de cereri soluționate de Curte, 37.289 au fost declarate inadmisibile sau scoase de pe rol[1]).
3. În dreptul național, premisa care justifică unirea excepțiilor cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, o reprezintă exclusiv necesitatea administrării aceloraşi dovezi atât pentru soluționarea excepțiilor, cât şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.
4. Unirea nejustificată a excepțiilor cu fondul cauzei contravine finalității procesuale a acestora, câtă vreme – prin natura lor, excepțiile fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
5. Or, dat fiind că din punct de vedere procedural excepțiile se soluționează înaintea încuviințării mijloacelor de probă, când dispun unirea excepțiilor cu fondul cauzei, de cele mai multe ori instanțele nu motivează care sunt în concret mijloacele de probă comune necesar a fi administrate împreună, limitându-se la a indica textul dispozițiilor art. 248 alin. (4) din Codul de procedură civilă referitor la unirea excepțiilor cu fondul cauzei.
6. Criticăm și modalitatea în care unele instanțe de judecată, considerând că unirea excepțiilor se dispune din oficiu, dispun în mod direct unirea excepțiilor cu fondul cauzei, fără a pune în discuția contradictorie a părților această chestiune litigioasă, încălcând astfel inclusiv principiul contradictorialității prevăzut de dispozițiile art. 14 din Codul de procedură civilă, care stabilește în mod imperativ că „părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.”
7. Deși la polul opus admiterea în mod neîntemeiat a unei excepții conduce la anularea hotărârii şi judecarea în fond a procesului, unirea impulsivă a excepțiilor cu fondul cauzei nu constituie un mijloc de prevenire a unei asemenea soluții ci dimpotrivă – generează vătămări procesuale părților, care sunt constrânse să parcurgă un proces de durată și să participe la administrarea unui material probator complex, deși excepțiile sunt, prin natura lor, susceptibile să înlăture, în tot sau în parte, necesitatea administrării probelor ori, după caz, a cercetării fondului cauzei.

În loc de concluzie: În contextul unui sistem judiciar care reclamă un grad de încărcare excesiv, unirea impulsivă a excepțiilor cu fondul cauzei nu reprezintă un remediu pentru soluționarea excepțiilor, ci dimpotrivă, determină administrarea inutilă a mijloacelor de probă și prelungirea duratei procedurilor judiciare.

Din punctul nostru de vedere, una dintre modalitățile care ar conduce la evoluția sistemului judiciar românesc constă în consolidarea mecanismelor de filtrare procesuală, având ca reper modelul Curții Europene a Drepturilor omului, care prin instituirea unor condiții de admisibilitate stricte, se degrevează de un procent covârșitor de acțiuni neconforme, evitând astfel alocarea unor resurse semnificative unor demersuri care nu întrunesc cerințele procedurale pentru a fi analizate pe fond.

[1] A se vedea Ghid practic cu privire la condițiile de admisibilitate – Curtea Europeană a Drepturilor Omului, actualizat la 31 august 2025

Sursa: https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/Admissibility_guide_RON