PROCEDURA PRE-PACK – O REACȚIE EFICIENTĂ LA NECESITĂȚILE SOCIETĂȚILOR SUSCEPTIBILE DE INSOLVENȚĂ ?

Salvarea unei întreprinderi în prag de insolvență poate îmbrăca forme rigide constând în procedurile judiciare clasice ori tehnici informale, fundamentate pe consensualism și negocierea directă între debitor și creditori. Situată la granița dintre aceste două abordări, procedura pre-pack este un mecanism hibrid a cărui scop constă în lichidarea accelerată a unei întreprinderi prin vânzarea rapidă a afacerii sau a unei părți din afacere ca ansamblu funcțional.

Din punct de vedere istoric și cultural, conceptul de pre-pack este specific sistemelor de common law, sisteme ce oferă un pragmatism și o flexibilitate superioare sistemelor continentale, care tind să fie mai rigide în aplicarea soluțiilor de insolvență și pre-insolvență.

În vederea consolidării pieței unice europene a fost adoptată Directiva (UE) 2026/799 a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvență. Printre altele, Directiva impune o armonizare a aspectelor privind procedura pre-pack, obligând legiuitorul român la o nouă construcție legislativă.

DIRECȚIILE DE IMPLEMENTARE A PROCEDURII PRE PACK

PROCEDURA PRE PACK – PE SCURT

Procedura de pre-pack se aplică în cazul unei insolvențe constatate sau iminente a debitorului, funcționând ca un mecanism hibrid, structurat în două etape distincte, succesive:

• etapa de pregătire: Reprezintă faza preliminară dominată de negocieri confidențiale, desfășurate sub supravegherea unui practician în insolvență desemnat de instanță (denumit monitor sau supraveghetor). Etapa de pregătire constă în derularea unei proceduri de vânzare competitive, juste și adaptate condițiilor de piață, pentru a identifica cel mai potrivit cumpărător.
• etapa de lichidare: Reprezintă faza formală în care se deschide procedura insolvenței, fiind în realitate ultimul pas al procedurii de pre-pack. În faza de lichidare, scopul principal al instanței este omologarea vânzării gata negociate și lichidarea restului de active, rămase în afara vânzării.

Acest mecanism dorește să îmbine două obiective aparent opuse, respectiv lichidarea juridică a societății debitoare și salvgardarea economică a business-ului prin transferul său către o entitate viabilă. Procedura de pre-pack are ca scop principal satisfacerea în cea mai mare măsură posibilă a creanțelor creditorilor menținând în același timp pe cât posibil locurile de muncă.

Pentru a garanta corectitudinea procesului, faza de pregătire se desfășoară cu ajutorul sau sub monitorizarea unui supraveghetor desemnat. Acesta trebuie să fie strict independent față de debitor și față de orice parte strâns legată de acesta. Rolul monitorului este să se asigure că procesul de vânzare este complet echitabil și transparent.

Achizitorul preia societatea sau parte din ea complet liberă de pasive, cu excepția cazului în care consimte în mod expres să le suporte. Contractele esențiale cu furnizorii sau clienții, necesare pentru funcționarea afacerii, sunt cesionate automat către cumpărător, fără a fi nevoie de consimțământul cocontractanților.

Spre deosebire de transferul de active realizat în cadrul unui plan de reorganizare judiciară, mecanismul pre-pack se aplicăunei societăți în stare de dificultate, poate chiar insolvență, dar pentru care încă este posibilă o intervenție rapidă de vânzare, este confidențial în faza negocierilor și țintește spre valorificarea activelor la nivel maxim într-un ritm rapid.

Principiile procedurii, respectiv rapiditatea și confidențialitatea, doresc garantarea protejării intereselor creditorilor, salvarea locurilor de muncă, menținerea relațiilor cu furnizorii și stabilitatea mediului social.

În statele în care procedura pre-pack a fost folosită frecvent s-au putut observa deficiențe în privința (i) tratamentului preferențial al creditorilor garantați care dețin un control extins față de creditorii chirografari care sunt adesea excluși de la negocieri dar și (ii) așa numitele vânzări Pheonix (Pheonix Sales) reprezentate de tranzacțiile în care cumpărătorii societății ori a unei părți din societate sunt chiar administratorii societății ori persoane afiliate acestora.

GARANȚII OFERITE DE DIRECTIVA (UE) 2026/799

Prin Directiva (UE) 2026/799 au fost introduse o serie de garanții și criterii de control menite să echilibreze balanța de interese, precum:

• Procesul de vânzare trebuie să fie guvernat de principiile competitivității, transparenței, echitabilității și să respecte standardele pieței.
• Independența monitorului/supravegehtorului. Pentru a elimina suspiciunile de parțialitate, Directiva impune obligația ca supraveghetorul să fie strict independent față de debitor și față de orice parte strâns legată de acesta.

Monitorul are misiunea de a garanta caracterul echitabil al selecției și de a urmări respectarea intereselor creditorilor – criteriu conform căruia niciun creditor nu poate primi mai puțin decât ar fi obținut în cadrul unui mecanism alternativ de soluționare a insolvenței debitorului.

• Criteriul intereselor creditorilor. Supraveghetorul are obligația de a demonstra că nicio categorie de creditori nu va obține în pre-pack mai puțin decât ar fi primit în ipoteza unui mecanism alternativ de soluționare a insolvenței debitorului.
• Regim diferențiat al ofertelor. Selecția nu se raportează exclusiv la prețul cel mai mare ci poate favoriza o ofertă care oferă avantaje superioare pe termen lung, precum păstrarea locurilor de muncă, menținerea lanțului de furnizori. Pentru ofertele de la afiliați se activează garanții suplimentare stricte pe când pentru ofertele de la terți standardul de validare este mai permisiv.
• Dreptul de a fi audiat. Creditorii beneficiază de dreptul legal de a fi audiați de către instanța de judecată înainte de autorizarea sau executarea efectivă a vânzării prin pre-pack.
• Licitația publică judiciară. În situația în care instanța refuză omologarea acordului inițial, Directiva permite organizarea unei licitații publice în cel mult 4 săptămâni unde oferta din pre-pack servește drept preț de pornire.
• Cesiunea forțată de contracte și active libere de sarcini. Pentru a asigura viabilitatea economică, Directiva permite preluarea contractelor esențiale/vitale pentru business precum furnizorii cheie, fără consimțământul cocontractantului cedat, suplinind acordul acestuia prin hotărâre judecătorească. Totodată, cumpărătorul preia activele complet libere de orice sarcini și pasive, cu excepția situației în care acesta este de acord să le preia cu datorii.
• În privința răspunderii monitorului/supraveghetorului, statele membre trebuie să se asigure că acesta răspunde pentru daunele cauzate creditorilor prin nerespectarea intenționată sau din neglijență a obligațiilor.
• Faza de pregătire poate fi încheiată dacă nu există perspective rezonabile de succes ori debitorul nu cooperează cu supraveghetorul sau nu acționează cu diligența necesară în faza de pregătire.
• În cazul în care este necesară o finanțare intermediară[1], statele membre trebuie să se asigure că nu este angajată răspunderea persoanelor care o oferă pe motiv că o astfel de finanțare este prejudiciabilă pentru drepturile creditorilor, cu excepția cazului în care în dreptul intern să prevăd alte motive pentru angajarea răspunderii. Totodată, trebuie să se asigure că finanțarea intermediară nu este declarată nulă, anulabilă sau inopozabilă.

Prin rapiditatea și confidențialitatea cerută, procedura de pre-pack poate deveni un instrument indispensabil de salvare economică care să blocheze efectele negative produse de insolvența întreprinderilor.

Deși textul Directivei stabilește repere solide, el rămâne un instrument perfectabil, iar statele membre sunt supuse la o adevărată provocare, aceea de a construi cadre naționale capabile să concilieze direcțiile europene.

Bibliografie:

• Directiva (UE) 2026/799 a Parlamentului European și a Consiliului din 20.03.2026 privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvență;
• Dreptul ca reacție și reacțiile la drept. Conferința internațională a doctoranzilor în drept. Ediția a 16-a – Articolul 39: Avatarurile armonizării dreptului insolvenței la nivel european – Cazul Pre Pack, drd. Gabriela Dănilă, coordonator științific de doctorat: prof. univ. dr. Lucian Bercea;
• Crearea unei probabilități compatibile: transferul de întreprindere într-o procedură de restructurare, Andreea Deli Diaconescu, Universul Juridic 4/2021;
• Pre-pack Proceeding – A hybrid and derogatory safeguard tool. Member States Future Obligation of Integrating a new mechanism in their national insolvency law, Corina Georgiana Cioroiu, Daniel Lipara, “Ovidius” University Annals, Economic Sciences Series
• Procedura pre-pack – o șansă acordată debitorului ?, conf. univ. dr. Vasile Nemeș, lect. univ. dr. Gabriela Fierbințeanu

[1] Finanțare intermediară înseamnă orice asistență financiară nouă, acordată de un creditor existent sau de un creditor nou, care include cel puțin asistență financiară pe durata procedurii de pre-pack și care este rezonabilă și imediat necesară pentru ca întreprindrea debitorului sau o parte a acesteia să poată funcționa în continuare sau pentru ca valoarea respectivei întreprinderi să fie păstrată sau sporită.