SCURTĂ ANALIZĂ A DIRECTIVEI (UE) 2026/799 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI DIN 30 MARTIE 2026
Armonizarea elementelor – cheie ale procedurilor de insolvență în U.E. Facilitarea investițiilor transfrontaliere. Crearea unui mediu sigur și previzibil.
INTRODUCERE
În data de 30 martie 2026 a fost adoptată o directivă care tinde spre armonizarea unor aspecte – cheie ale legislației privind insolvența la nivelul Uniunii Europene. Noile direcții doresc încurajarea investitorilor transfrontalieri și crearea unui mediu sigur și previzibil în cadrul procedurilor de insolvență.
Statele membre au la dispoziție 2 ani și 9 luni pentru a transpune directiva în legislația internă, respectiv până la data de 22 ianuarie 2029. În privința accesului transfrontalier prin BARIS, data limită este 10 iulie 2029 sau data generală de transpunere dacă aceasta este ulterioară.
Scopul direcțiilor instituite la nivel european urmăresc reducerea diferențelor dintre sistemele naționale prin introducerea unor standarde minime comune și eficientizarea procedurilor atât pentru creditori, societăți aflate în dificultate dar și pentru investitori.
În esență, actul instituie norme comune privind acțiunile în anulare, urmărirea activelor aparținând averii debitorului, procedura de pre-pack, obligațiile directorilor de a depune cererea de deschidere a procedurii de insolvență, comitetele creditorilor și fișele informative cu informații – cheie.
Din sfera de aplicare a directivei sunt excluse instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare și reasigurare, firmele de investiții, contrapărțile centrale, depozitarii centrali de titluri, alte entități financiare supuse unor mecanisme speciale și persoanele fizice care nu sunt antreprenori.
ANALIZĂ
Directiva (UE) 2026/799 stabilește norme comune cu privire la următoarele elemente – cheie:
- Acțiunile în anulare[1]
Scop: Contestarea tranzacțiilor debitorului înainte de începerea procedurii de faliment în vederea protejării bunurilor ce fac obiectul insolvenței.
Statele membre trebuie să se asigure că actele juridice ale debitorului fără nicio contraprestație sau cu o contraprestație vădit insuficientă sunt nule, anulabile, inopozabile în măsura în care au fost perfectate în decursul celor 12 luni anterioare cererii care a dus la deschiderea procedurii insolvenței.
Statele membre se asigură că actele juridice prin care debitorul a cauzat în mod intenționat un prejudiciu drepturilor creditorilor sunt nule, anulabile sau inopozabile atunci când actele respective au fost perfectate în decursul celor doi ani anteriori depunerii cererii care a condus la deschiderea procedurii de insolvență și cealaltă parte avea cunoștință de intenția debitorului de a cauza un prejudiciu.
Actele juridice prejudiciabile de care beneficiază un creditor sau un grup de creditori prin satisfacere sau constituire de garanții sunt nule, anulabile sau inopozabile în cazul în care au fost perfectate în decursul celor trei luni anterioare depunerii cererii care a condus la deschiderea procedurii de insolvență sau, în absența unei astfel de cereri, în decursul celor trei luni anterioare datei rezoluției de inițiere a procedurii de insolvență, cu condiția ca debitorul să fi fost în imposibilitatea de a-și plăti datoriile la scadență.
Dacă o creanță exigibilă a unui creditor a fost satisfăcută sau garantată în mod corespunzător, statele membre se asigură că actele juridice prejudiciabile sunt nule, anulabile sau inopozabile cel puțin în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate anterior sau creditorul respectiv avea cunoștință de faptul că debitorul nu era în măsură să își plătească datoriile la scadență în conformitate cu dreptul intern, că fusese depusă o cerere de deschidere a procedurii de insolvență sau că, în absența unei astfel de cereri, fusese formulată o rezoluție de inițiere a procedurii de insolvență.
Noțiunea de act juridic include și omisiunile, deoarece nu există nicio diferență semnificativă între prejudiciul suferit de creditori ca urmare a unei acțiuni și cel suferit ca urmare a lipsei de acțiune a părții în cauză. În plus, directiva nu se limitează la acte ale debitorului ci poate acoperi și acte ale cocontractantului sau ale unui terț.
Partea care a beneficiat de actul juridic nul, anulat sau inopozabil este obligată să restituie în natură beneficiile efective sau să plătească echivalentul lor monetar.
Termenul de prescripție pentru toate creanțele rezultate dintr-un act juridic nul, anulabil sau inopozabil împotriva celeilalte părți este de cel mult trei ani de la data deschiderii procedurii de insolvență. Statele membre pot dispune că termenul de prescripție se calculează de la data la care practicianul în insolvență a luat cunoștință de faptele care au dat naștere creanței împotriva celeilalte părți.
- Urmărirea activelor[2]
Scop: Identificarea mai rapidă și mai eficientă a bunurilor debitorului, inclusiv în cazurile transfrontaliere, de către practicienii în insolvență și autoritățile naționale.
Directiva instituie drepturi sporite pentru urmărirea activelor, inclusiv acces la registre bancare și transfrontaliere. La cererea practicienilor în insolvență, autoritățile pot consulta registrele de conturi bancare din întreaga Uniune Europeană pentru a identifica activele societăților insolvabile.
Practicienii în insolvență trebuie să aibă acces, în timp util, la informații despre beneficiari reali și la registre sau baze de date naționale relevante pentru localizarea activelor, inclusiv registre cadastrale, funciare, de ipoteci, de vehicule sau baze de date privind proprietatea asupra unor instrumente financiare. Totodată, practicienii din alt stat membru au drept de acces în aceleași condiții ca practicienii locali.
- Procedura de „pre-pack”[3]
Scop: Negocierea vânzării unei societăți aflate în dificultate financiară, în anumite situații, poate aduce o recuperare mai bună a creanței decât lichidarea pe bucăți.
Procedura de pre-pack înseamnă o procedură, constând într-o fază de pregătire și o fază de lichidare, care face posibilă vânzarea integrală sau parțială a întreprinderii debitorului ca întreprindere în activitate către cel mai bun ofertant în cursul procedurii de insolvență.
Statele membre se asigură că procedura de „pre-pack” este disponibilă cel puțin pentru debitorii care sunt susceptibili de a deveni insolvenți.
Vânzarea se va face în două etape:
- etapa de pregătire, în care se caută cumpărătorul și se organizează procesul de vânzare;
- etapa de lichidare, în care vânzarea este aprobată și executată în cadrul procedurii formale.
Procedura trebuie să respecte principiile competitivității, transparenței, echitabilității și să se alinieze la standardele pieței, sub observația unui supraveghetor independent.
Contractele în derulare necesare continuării activității trebuie, ca regulă, transferate cumpărătorului, iar cumpărătorul preia întreprinderea liberă de datorii și pasive, în măsura excepțiilor prevăzute de directivă.
Scop: Obligația directorului de a solicita deschiderea procedurii de insolvență.
Directorii trebuie să depună cererea de începere a procedurii de insolvență în termen de trei luni de la momentul la care au luat sau trebuiau în mod rezonabil să ia cunoștință de insolvență, contribuind la maximizarea recuperărilor creditorilor și permițând flexibilitate, dacă măsuri alternative protejează creditorii în mod egal.
Directiva introduce și o cerință expresă privind răspunderea civilă a directorilor pentru prejudiciile cauzate creditorilor atunci când obligația nu este respectată.
- Comitetele creditorilor[6]
Scop: Consolidarea implicării creditorilor individuali în procedurile de insolvență.
Comitetele creditorilor au drepturi care le garantează implicarea în procedurile de insolvență și le permit să examineze activitățile practicienilor în insolvență.
- Transparență[7]
Scop: Fiecare țară trebuie să publice fișe informative clare referitoare la legislația sa cu privire la insolvență, urmând a fi disponibile pe portalul e-justiție al UE.
Fiecare stat va trebui să furnizeze fișe informative privind propriul regim de insolvență, redactate concis și clar. Fișele informative trebuie să acopere condițiile de deschidere a procedurii, regulile privind înregistrarea și verificarea creanțelor, ordinea de prioritate a creditorilor și distribuirea sumelor, precum și durata medie a procedurilor.
CONCLUZII
Direcțiile instituite au drept scop uniformizarea anumitor nuclee specifice din domeniul procedurii insolvenței la nivelul U.E. În privința creditorilor, se dorește maximizarea șanselor de recuperare a creanțelor pe când în privința societăților, se instalează o presiune mai mare de a acționa în timp util dar și oportunitatea de a evita falimentul total prin soluții de restructurare ori vânzare.
Un scop conex este reprezentat de posibilitățile acordate investitorilor de a deveni mai activi pe piețele europene, piețe care să acorde un cadru sigur și previzivil.
Transpunerea direcțiilor europene în legislația românească nu va fi lipsită de probleme de drept ce vor trebui dezbătute și clarificate.
Directiva în integralitate se regăsește pe site-ul https://eur-lex.europa.eu/ [8]
[1] A se vedea titlul al II-lea din Directiva (UE) 2026/799
[2] A se vedea titlul al III-lea din Directiva (UE) 2026/799
[3] A se vedea titlul al IV-lea din Directiva (UE) 2026/799
[4] „În sensul prezentei directive, conceptele de insolvență și directori trebuie să fie interpretate astfel cum sunt definite în dreptul intern.”
[5] A se vedea titlul al V-lea din Directiva (UE) 2026/799
[6] A se vedea titlul al VI-lea din Directiva (UE) 2026/799
[7] A se vedea titlul al VII-lea din Directiva (UE) 2026/799
[8] A se vedea https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:L_202600799